Madrigalul, Motetul şi Misa
Madrigalul este un gen muzical ce a avut un rol deosebit în dezvoltarea muzicii laice, aparând în Italia secolului al XIV-lea.
De la început, într-o forma monodica si cu textul în limba italiana acest gen a fost repede îndragit de melomani.
Evolutia de la o singura linie melodica spre scriitura polifonica la trei, patru, cinci voci dovedeste ca madrigalul a cunoscut o larga raspândire si apreciere, care depaseste cu mult semnificatia cu cântec laic cu text italian.
Madrigalul s-a dezvoltat ca un gen opus muzicii religioase având o tematica foarte larga, reflectând aspecte de la nelipsitele subiecte de dragoste la imagini din viata cotidiana.
Datorita marilor creatori ai secolului, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Orlando di Lasso, apoi Luca Marernzio, Gesualdo da Venosa si Claudio Monteverdi, madrigalul cunoaste o îmbogatire de substante si structura cu implicatii în evolutia sa; devine poem vocal la patru sau cinci voci, cu o forma libera, alcatuita din una sau mai multe setiuni.
În acelasi timp se poate vorbi de o îmbogatire a expresiei, de trecerea spre o muzica încarcata de emotie, mai variata si contrastanta ca exprimare.
Motetul este o lucrare vocal polifonică religioasă ce are la bază versete din Biblie sau din Psalmi, scrise în limba latină.
În Evul mediu exista interdicția de a nu schimba cântecul gregorian. Acest lucru a dat compozitorilor ideea de a inventa melodii pe suportul lui. Au apărut astfel melodiile suprapuse, care au dat naștere polifoniei.
Prima formă polifonică se numea organum și se cânta la două voci, vocea principală fiind cantus firmus (la început era chiar melodia gregoriană), iar vocea superioară era vocea organală.
Principalele procedee componistice erau imitația, canonul. Evoliția polifoniei vocale a atins apogeul în Renaștere, numită și epoca de aur a polifoniei.
Motetul îsi face aparitia într-o maniera originala, întrucât coexista în aceiasi piesa doua texte diferite în continut - unul laic si unul religios - si, în acelasi timp, se cânta în doua limbi diferite: textul laic în limba franceza, iar cel religios în limba latina.
Biserica s-a opus continuarii motetului în forma sa initiala, apreciata ca fiind vulgara, astfel ca Papa Ioan al XXII-lea a pus capat, prin Edictul din anul 1322, acestei practici.
Având un text laic cu subiecte de dragoste, intonatii specifice cântecelor si dansurilor populare, relatând întâmplari si preocupari cotidiene, se presupune ca motetul a fost primul gen polifonic laic scris.
În secolul XX, interesul pentru acest gen si în special pentru motetul concertant scade. Compozitorii prefera genurile vocal-simfonice, care le ofera mai multe si variate posibilitati de expresie, ca: oratoriul, cantata etc.
Misa (din latină missa) este o compoziție muzicală polifonică religioasă pentru cor și soliști, pe textul tradițional al liturghiei catolice care se cântă, cu sau fără acompaniament instrumental, în bisericile romano-catolice în cadrul liturghiei.
Părțile misei sunt:
1. Kyrie eleison (Domane, miluieşte)
2. Gloria (Slavă lui Dumnezeu)
3. Credo (Cred)
4. Sanctus (Sfânt)
5. Benedictus (Binecuvântat)
6. Agnus Dei (Mielul lui Dumnezeu)
Etimologic, termenul misă provine din latină míssio, însemnând „trimitere” și se referă la forma obișnuită de trimitere a credincioșilor la sfârșitul celebrării liturghiei în limba latină.
Sub numele de misă au fost compuse, începând din sec. al XIII-lea, numeroase opere vocale a capella destinate să ilustreze textele liturgice.
Printre compozitorii celebri de mise amintim pe Guillaume de Machaut, Guillaume Dufay, Johannes Ockeghem, Josquin des Prés, Orlando di Lasso, Giovanni Pierluigi da Palestrina.
Începând cu sec. al XVII-lea, misa devine concertantă și admite instrumentele odată cu Nicolas Formé (1567–1638), Marc-Antoine Charpentier, Antonio Lotti (v. 1667–1740).
Între misele celebre se numără Misa cu patru psalmi de Claudio Monteverdi, Misa în Si minor de Johann Sebastian Bach, Missa solemnis de Ludwig van Beethoven, Missa Brevis și Missa Longa de Wolfgang Amadeus Mozart, 14 mise, printre care Missa in tempore belli, Nelsonmesse, Harmoniemesse, Schöpfungsmesse de Joseph Haydn, Deutsche Messe de Franz Schubert, Misa solemnă de Hector Berlioz, Missa de Crăciun și Missa de Paște de Wilhelm Georg Berger, Marea misă în re minor de Anton Bruckner.