MUZICA GREGORIANĂ

 

- Muzica religioasa din apusul Europei

​

Muzica gregoriană, numită și cânt gregorian, este un stil muzical liturgic utilizat în cultul creștin catolic. Inspirată de muzica primelor generații de creștini de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus, aceasta avându-și, la rândul ei, originea în muzica ebraică și în Grecia decadentă,

Muzica gregoriană s-a dezvoltat în secolele 6–11.

Deși de cele mai multe ori melodiile gregoriene erau învățate și transmise prin viu grai, scrierea documentelor datează din jurul anului 800. Numele său provine de la cel al papei Grigore I cel Mare (pontif al Romei între anii 590-604). După numele lui s-a pastrat denumirea de muzica gregoriana

​

Istoria dezvoltării muzicii gregoriene se leagă de liturghia apuseană însăși, bazându-se pe un repertoriu muzical tradițional, cu circulație orală, fiind înrudită cu cântul bizantin (dezvoltat în estul european). Denumirea "gregorian" a fost dată în timpul Imperiului Carolingian, cu referire la o autoritate din trecut, Papa Grigore, cu scopul unificării repertoriului.

Primele documente scrise apar în aceeași perioadă, în jurul anului 800, cu semne corespunzătoare mișcărilor melodice, numite neume. Ulterior, neumele vor fi așezate pe linii de reper, care constituie începutul apariției portativului muzical. Coordonarea desfășurării în timp se face de gesturi din partea șefului de cor, ce aduce cu rolul dirijorului de mai târziu.

Într-o ultimă fază, călugărul Guido d'Arezzo (cca. 990 – 1050) teoretizează sistemul de notare și interpretare a muzicii liturgice, ce stă în mod tradițional la baza muzicii culte vest-europene. Este adoptat un sistem de solfegiere (numit solmizație).

​

- Desi nu s-a mai folosit dupa 1600, a reînviat in secolul 19 în Biserica Catolica si cea Anglo-Catolica

​

​

Sistemul sonor și vocalitatea

​

Muzica gregoriană era modală, folosind opt scări sonore, dintre care erau evitate tocmai cele două care vor crea fundamentul sistemului tonal în secolul al XVII-lea.

Muzica pornea de la conceptul de cantus planus (latină: „cânt lin”), care dezvăluie două caracteristici de bază ale stilului: utilizarea exclusivă a vocii umane și preferința pentru mersul treptat a melodiei.

În secolul al XI-lea, repertoriul este lărgit prin adaosuri (tropi) și piese versificate noi (secvențe).

 

Vocile cântau la unison, pentru diversificarea materialului folosindu-se tehnica antifoniei (împărțirea cântăreților în două grupuri care cântau pe rând) sau cea responsorială (alternanța solistului cu ansamblul).

​

​

Misa

​

Misa (din latină missa) este o compoziție muzicală polifonică religioasă pentru cor și soliști, pe textul tradițional al liturghiei catolice care se cântă, cu sau fără acompaniament instrumental, în bisericile romano-catolice în cadrul liturghiei.

Etimologic, termenul misă provine din latină míssio, însemnând „trimitere” și se referă la forma obișnuită de trimitere a credincioșilor la sfârșitul celebrării liturghiei.

​
 

​

Misa cuprinde Kyrie, Gloria, Sanctus, Benedictus și Agnus Dei, având celași text în fiecare servici al misei.

În Kyrie se repetă de trei ori a Kyriei eleison (Doamne, miluiește!),

În Gloria se recită Marea Doxologie și Credo intonează Nicened Creed. Din cauza lungimii textului, cântecele de multe ori sunt împărțite în subsecțiuni, care corespund cu schimbarea textului. Deoarece Credo a fost cântul adăugat  ultima dată la misa, melodiile gregoriene ale acestei părți  sunt relativ puține.

Sanctus și Agnus Dei, ca și Kyrie, conțin la fel texte repetate, iar structurile lor muzicale sunt de multe ori exploatate.

​

​

- Muzica gregorian a înlocuit (impus) celelalte cântari bisericesti straine (indigene) devenind muzica oficiala din cadrul Liturghiei

- Cu toate astea muzica Ambroziană (Milaneză) (Sf. Ambrozie) ramâne pâna astazi în Milan, fiind studiata de muzicologi în paralel cu muzica gregoriana.

- Muzica gregoriana în zilele noastre nu mai este obligatorie insa este considerata de catre biserica catolica, cea mai potrivita pentru acest cult.

- De-alungul a 20 de secole, muzica gregoriana a suferit o muzicologica si populara renaştere

 

Caracteristici:

- vocala

- omofona

- amensurala (lipsa măsurii)

- cu valori de note lungi si scurte

- are la baza tot 8 moduri, diferite de cele bizantine

 

- Muzica era cântata de cor de barbati sau baieti în biserica

 

Din muzica gregoriana apar:

- polifonia vocala

- coralul protestant

- încadrarea în masura

 

​