top of page
Opera Der Freischütz 
(Corul vânătorilor)
​
Der Freischütz este o operă romantică în trei acte de Carl Maria von Weber al cărei libret aparÈ›ine lui Johann Friedrich Kind. În legenda populară, Freischütz înseamnă vânător ce posedă gloanÈ›e "vrăjite", cu care poate să lovească în mod sigur orice È›intă.
​
Conținut
​

Atât libretul cât È™i programul premierei indică locul acÈ›iunii Boemia, nu mult după terminarea războiului de 30 de ani (în jurul anului 1650). În imaginaÈ›ia compozitorului în vederea stabilirii decorului unde se petrece acÈ›iunea operei, un rol important l-a avut natura din MunÈ›ii Elbei. Este posibil ca Weber ca È™i alÈ›i artiÈ™ti ai romantismului să se fi inspirat din natura sălbatică a stâncilor de gresie a ElveÈ›iei saxone, iar scena din Wolfsschlucht (Grota Lupilor) să fie din împrejurimile Rathenului.

​

Actul I

În sat tocmai a avut loc un concurs de tir între vânători. CâÈ™tigător este Kilian cel bogat care a devenit Regele vânătorilor, luând peste picior pe rivalul său Max, un flăcău tânăr, care de astă dată, datorită vrăjilor lui Samiel (vânătorul negru alias Diavolul), nu a reuÈ™it să câÈ™tige concursul.

Max este îndrăgostit de Agathe È™i trebuie să devină urmaÈ™ul lui Kuno, pădurarul È™ef È™i tatăl iubitei lui. Pentru aceasta însă, el trebuie în ziua următoare să dea o probă de tragere la È›intă, în prezenÈ›a prinÈ›ului Ottokar. Pentru că Max, de câteva zile a avut mereu ghinion la tragere, acum îi este frică să nu dea greÈ™, cu toate că viitorul socru încearcă să-l liniÈ™tească. TotuÈ™i cade pe mâna răutăciosului Kaspar, care îl îndeamnă să-È™i toarne gloanÈ›e “vrăjite”, în Grota Lupilor la miezul nopÈ›ii.

Când Max nimereÈ™te un vultur care zbura în depărtare, cu un glonte primit de la Kaspar, este irevocabil convins că trebuie să îÈ™i fabrice gloanÈ›e vrăjite pentru proba de a doua zi, amândoi înÈ›elegîndu-se să se întâlnească în miez de noapte la Grotă. Kaspar care era în înÈ›elegere cu Diavolul, spera prin asta să rămână încă trei ani în slujba lui.

​

Actul II

În casa pădurarului Kuno, veriÈ™oara lui Agathe, Ännchen, este ocupată să atârne pe perete un portret al străbunicului, moment în care Max tocmai trage cu puÈ™ca la concurs, iar tabloul cade, rănind-o pe Agathe.

VeriÈ™oara încearcă să o consoleze, iar Agathe aÈ™teaptă cu nerăbdare sosirea lui Max cu rezultatul de la tragere.

În sfârÈ™it iubitul soseÈ™te, dar este total răvășit È™i nemulÈ›umit. Nu a câÈ™tigat concursul iar acum trebuie să aducă din sinistra Grotă un cerb. Cele două femei sunt total înspăimântate.

Max pleacă agitat, fără să le ia în seamă. Kaspar care se află deja în Grota Lupilor, cere ajutorul lui Samiel în timp ce pregăteÈ™te pentru Max turnarea gloanÈ›elor. Împreună cu Max, care după un timp a coborât È™i el în Grotă, toarnă È™apte gloanÈ›e vrăjite.

Al șaptelea desigur că va sta la dispoziția lui Samiel, care ar putea sa-l nimerească sau pe Max ori pe Kaspar.

​

Actul III

Agathe a avut toată noaptea un coÈ™mar, în care ea era o porumbiță albă iar Max ar fi nimerit-o cu gloanÈ›ele lui, se pregăteÈ™te îmbrăcându-se pentru nunta ce va urma probei de tir.

O domniÈ™oară de onoare îi aduce o cutie cu coroniÈ›a de mireasă, dar în loc de asta în cutie este o coroniță neagră.

​

În locul acesteia, Agathe ia dintr-o vază de pe masă un buchet de trandafiri albi È™i împreună cu Ännchen È™i fetele din alai, se îndreaptă spre piaÈ›a în sărbătoare.

Acolo toÈ›i aÈ™teaptă în prezenÈ›a PrinÈ›ului È™i a pădurarilor (cântând corul vânătorilor Was gleicht wohl auf Erden dem Jägervergnügen/Ce poate oare pe pământ să egaleze plăcerea vânătorilor), să vadă dacă lui Max îi reuÈ™eÈ™te proba de tir.

 

El a folosit deja È™ase gloanÈ›e iar acuma spre bucuria lui Kaspar care era ascuns într-un copac, trebuie să È›intească doar cu ultimul glonÈ›. Ottokar îi dă ordin să doboare un porumbel alb care stătea nu prea departe pe o creangă. Max îl ocheÈ™te È™i trage.

Agathe care însoÈ›ită de alaiul fetelor È™i a eremiÈ›ilor tocmai ajunsese în piață, cade leÈ™inată, lumea crezând că e moartă. Samiel însă a îndreptat glonÈ›ul spre Kaspar, care s-a prăbuÈ™it mort.

Max îÈ™i recunoaÈ™te față de PrinÈ› vina că a folosit gloanÈ›e vrăjite, acesta hotărând să-l expulzeze pentru totdeauna din È›ară. Un eremit intervine luându-i apărarea, invocând frica lui Max de a-È™i pierde iubita, care l-a făcut să folosească asemenea metode nepermise È™i cerând prinÈ›ului anularea unor astfel de obiceiuri învechite.

Fericirea a doi oameni nu are voie să depindă de o probă de tir cu pușca.

În loc sa-l expulzeze, ar face mai bine să-l lase pe Max să se casatoreasca cu Agathe de probă pe un an de zile.

Sub presiunea sătenilor, Ottokar acceptă propunerea. FericiÈ›i, cei doi tineri cad unul în braÈ›ele celuilalt, mulÈ›umind eremitului È™i PrinÈ›ului.

bottom of page