UVERTURA

 

Uvertură (din franceză ouverture = deschidere) se numește o piesă orchestrală care precedă o lucrare muzicală de mari proporții, destinată să introducă spectatorul în atmosfera operei ce urmează, sau care constituie o lucrare independentă.

Este concepută ca introducere la o operă, la unoratoriu, la o suită instrumentală etc. sau ca o lucrare independentă, dintr-o singură parte, având la bază un program.

Uneori poate fi alcătuită și din trei părți.

Uvertura a apărut ca piesă orchestrală ce se cânta înaintea unei reprezentații de teatru muzical.

Pentru a “deschide” drama, trebuia sugerată o ambianță propice ascultării atente a partiturii.

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea materialul muzical este aproape independent de acela dezvoltat în corpul lucrării (aproape întotdeauna o operă sau un oratoriu).

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în special la Mozart, uvertura se integrează acțiunii dramatice, din care cântă anumite teme și căreia îi caracterizează climatul sonor.

Începând cu Beethoven, autor al 11 uverturi, dintre care 4 numai pentru “Fidelio” (nici una nereușind, de altfel, să-l satisfacă pe deplin), uvertura a ajuns la o reală autonomie și a devenit un gen practicat în mod obișnuit de compozitorii romantici.

Este formată dintr-o singură parte, profilată ca un gen de muzică programatică.