top of page
Gabriel Fauré È™i-a compus Requiemul în Re minor, Op. 48, între 1887 È™i 1890. Cadrul coral-orchestral al Liturghiei catolice scurtate pentru morÈ›i în latină este cea mai cunoscută dintre operele sale mari. Accentul său este pus pe odihna eternă È™i consolare. Motivele lui Fauré pentru compunerea operei sunt neclare, dar nu par să fi avut nicio legătură cu moartea părinÈ›ilor săi la mijlocul anilor 1880. A compus opera la sfârÈ™itul anilor 1880 È™i a revizuit-o în anii 1890, terminând-o în 1900.
​
În È™apte miÈ™cări, opera este marcată pentru soliÈ™tii de soprană È™i bariton, cor mixt, orchestră È™i orgă.
​

Fauré a scris despre lucrare: „Tot ceea ce am reuÈ™it să distrez prin iluzie religioasă l-am pus în Requiemul meu, care, în plus, este dominat de la început până la sfârÈ™it de un sentiment foarte uman de credință în odihna eternă” . Piesa a avut premiera în prima sa versiune în 1888 în La Madeleine din Paris pentru o masă funerară. Un spectacol durează aproximativ 35 de minute.

Motivele pentru care Fauré a compus Requiemul său sunt incerte. Un posibil impuls ar fi putut fi moartea tatălui său în 1885 È™i moartea mamei sale doi ani mai târziu, în ajunul Anului Nou 1887. Cu toate acestea, până la moartea mamei sale, el a început deja lucrarea, despre care a declarat mai târziu: „Requiemul meu nu a fost scris pentru nimic - pentru plăcere, dacă pot să-i spun aÈ™a!”
 
Cea mai veche muzică compusă inclusă în Requiem este Libera me, pe care Fauré a scris-o în 1877 ca o lucrare independentă
​
În 1887–88, Fauré a compus prima versiune a operei, pe care a numit-o „un petit Requiem”  cu cinci miÈ™cări:
Introit și Kyrie,
Sanctus,
Pie Jesu,
Agnus Dei
In Paradisum,
dar nu a inclus Libera me.
 
Această versiune a fost interpretată pentru prima dată la 16 ianuarie 1888 pentru înmormântarea lui Joseph Lesoufaché, arhitect, la La Madeleine, Paris. Compozitorul È™i-a condus opera; solistul pentru înalte a fost Louis Aubert.
​
Autoritățile bisericii nu au permis cântăreÈ›elor de sex feminin È™i au insistat asupra corilor È™i soliÈ™tilor de înălÈ›ime de băieÈ›i È™i alto; Fauré a compus lucrarea cu aceste voci în minte È™i a trebuit să le angajeze pentru spectacolele sale la Madeleine, dar în sala de concerte, fără restricÈ›ii de reguli ecleziastice, a preferat cântăreÈ›ele pentru părÈ›ile corale superioare È™i solo-ul din Pie Jesu.
​
În 1899–1900, partitura a fost reprelucrată pentru orchestră completă. Această versiune finală a fost premiată la Trocadéro din Paris la 12 iulie 1900, în timpul ExpoziÈ›iei Universale. Paul Taffanel a condus forÈ›e de 250 de interpreÈ›i.
​

Compozitorul a spus despre lucrare:

 

„Tot ceea ce am reuÈ™it să arat prin iluzie religioasă l-am pus în Requiemul meu, care, de altfel, este dominat de la început până la sfârÈ™it de un sentiment foarte uman al credinÈ›ei în odihna eternă. 

S-a spus că Requiemul meu nu exprimă teama de moarte È™i cineva a numit-o cântec de leagăn al morÈ›ii. Dar aÈ™a văd moartea: mai degrabă ca o eliberare fericită, mai degrabă ca o aspiraÈ›ie către fericire decât ca o experiență dureroasă. Muzica lui Gounod a fost criticată pentru înclinaÈ›ia sa către tandreÈ›ea umană. Dar natura lui l-a predispus să se simtă astfel: emoÈ›ia religioasă a luat această formă în interiorul său. Nu este necesar să accepÈ›i natura artistului? În ceea ce priveÈ™te Requiemul meu, probabil că am căutat instinctiv să scap de ceea ce se crede corect È™i potrivit, după toÈ›i anii de însoÈ›ire a serviciilor de înmormântare pe orga! Știu totul pe de rost. Am vrut să scriu ceva diferit. "

​

În 1924, Requiemul, în versiunea sa orchestrală completă, a fost interpretat la înmormântarea lui Fauré.

bottom of page