Rapsodiile Române

​

Rapsodia română nr. 1 în La major şi Rapsodia română nr. 2 în Re major,  două colecţii de melodii folclorice orchestrate simfonic, sunt cele mai cunoscute lucrări ale lui George Enescu, pe lângă Poema Română, Suitele şi Simfoniile pentru orchestră.

​

Compuse la doar 20 de ani, în vara şi toamna anului 1901, cele două Rapsodii Române au fost prezentate, sub bagheta lui Enescu, în primă audiţie în 23 februarie 1903 la Ateneul Român din Bucureşti.

​

Dacă Rapsodia I, prin exuberanţa ritmurilor ei de dans, prin strălucirea coloritului ei orchestral, este în mod clar o imagine muzicală a unei petreceri populare, cea de-a doua Rapsodie ni se înfăţişează ca o frescă istorică din trecutul nostru zbuciumat” - aprecia muzicologul Zeno Vancea.

​

Tânărul Enescu a compus rapsodiile la Sinaia, revenise în ţară după studiile de la Viena şi Paris şi avea nostalgia locurilor natale, a cântecului păsărilor şi al lăutarilor din satele copilăriei sale,  iar cele două lucrările reflectă iubirea pentru folclorul românesc, dar şi pentru acordurile muzicii clasice.

​

În materie de muzică, la început de secol XX, tot ce venea din estul Europei era considerat exotic, iar Rapsodiile lui Enescu aduceau un aer proaspăt prin spiritul modern în care orchestrase cântece de petrecere, hore, sârbe, doine şi balade, munteneşti sau din Moldova şi Transilvania, şi adăugase teme muzicale de factură cultă, un cântec patriotic sau un marş militar.

​

Enescu a fost primul compozitor român care a depăşit graniţele ţării, iar Rapsodiile i-au celebritatea internaţională, în special Rapsodia Română nr. 1. Lucrarea a ajuns cunoscută încă din timpul vieţii sale, fiind cântară în marile săli de concerte din Europa şi din statele Unite, unde a fost prezentată în premieră, în  anii 1930,  sub bagheta marelui dirijor Leopold Stokowski, cu Orchestra Filarmonică din Philadelphia.

​

Interpretată în viziuni diferite de către mari orchestre ale lumii, Rapsodia Română nr. 1 a stabilit recorduri discografice fiind înregistrată sub bagheta marilor dirijori George Georgescu (1942), a lui Enescu însuşi, la Moscova în 1946, Ionel Perlea (1955),  Constantin Silvestri (1959), Iosif Conta (1986), Horia Andreescu (1993) sau Cristian Mandeal (1994). După ce Enescu a părăsit România, în 1947, fac înregistrări cu Rapsodia Română nr. 1 şi Eugene Ormandy (1957) şi în 1960, Leopold Stokowski.

​