OPERA
- Gen muzical de amploare, care combină muzică şi dramă, interpretat de către solişti şi cor, acompaniaţi de orchestra, pe baza unui libret (textul unei compoziţii de mari proporţii).
- Opera este o manifestare sincretică, spectacolul realizându-se cu concursul dramei, picturii, arhitecturii, coregrafiei etc.
Formată din:
arii – fragmente interpretate vocal, cu acompaniament muzical
Uvertura – deschiderea spectacolului
Interludii – fragmente orchestrale între pauzele dintre scene
- Opera apare in jurul anului 1600 în Italia, prin dorinţa de a reînvia tragedia antică cu complexa ei alcătuire (dramă, poezie lirică, pictură, muzică, dans)
- prima operă scrisă a fost cea a lui Claudio Monteverdi „Orfeu” compusă în 1607 la curtea din Mantua (Italia)
Ea va fi de-a lungul timpului în continuă perfecţionare
Cadrul privat împărătesc va dispărea şi va apărea şi conceptul sălilor de spectacol.
În prima perioadă Barocă, în cadrul operei apar operei elemente tragice astfel s-a ajuns la Opera Seria (opera dramatică) (1710-1770). Opera seria avea un stil elevat, având recitative şi lungi arii da capo. Acestea dădeau oportunitatea pentru soliştii virtuoşi şă-şi etaleze talentul, aduncându-le în acea perioadă faimă şi devenint reale celebrităţi în toată Europa, mai puţin in Franţa.
Cel mai mare cântăreţ la sec 18 a fost Farinelli .
Rolurile eroilor erau deobicei cântate de voci castrate iar el a fost cel mai faimos sopran. (voci masculine de sopran mezzo-sopran) (se realizează prin oprirea in timpul pubertăţii a laringelor de a se mai dezvolta).
Opera va trece printr-o simplificare începută de Christoph Willibald Ritter von Gluck cu opera “Orfeu şi Euridice”.
Astfel Opera Seria s-a demodat şi a fost umbrită de Opera Buffă (opera comică)
- Acest gen de operă bufă ca şi stilul componistic al lui Gluck va influenţa mai tîrziu pe Weber, Mozart şi Wagner.
Sec XVII - Epoca Preclasică - este dominată de dezvoltarea genurilor muzicii instrumentale și de apariția operei.
Sec XVIII - Clasicismul muzical - apar în plus, simfonia, concertul instrumental, și genuri ale muzicii de cameră (liedul, sonata, cvartetul etc.).
Opera clasică
Cu Wolfgang Amadeus Mozart opera atinge etapa clasică, el realizând o sinteză a tradițiilor precedente.
Clasicismul este etapa din istoria culturii universale care se extinde în a doua jumătate a sec XVIII și prima parte a sec XIX.
Reprezentații operei clasice sunt: Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven.
Sec XIX - Romantismul muzical - Compozitorii cântă natura și sentimentele omenești ân genuri și forme muzicale variate. Se realizeaza fuziunea între arte (literatură și muzică) și apropierea compozitorilor față de folclor.
Carl Maria von Weber (Germania) este creatorul DRAMEI MUZICALE.
Spectacolul de operă este unitar prin crearea așanumitei MELODII INFINITE, o melodie care unește toate momentele operei și a leitmotivelor, ce simbolizează personaje, sentimente, locuri ale acțiunii.
În a doua jumătate a sec XIX creația muzicală lirică se înscrie în acel fenomen numit ȘCOLILE NAȚIONALE. COmpozitorii acestei perioade folosesc intens, ca mijloc deinspirație, folclorul țării lor și a altor popoare.
Gioacchino Rossini și Giuseppe Verdi (Italia).
Carl Maria von Weber și Richard Wagner (Germania).
Charles Gounod și Gorges Bizet (Franța).
Sec XX - este dominat de tendințe și curente inovatoare. Muzica se dezvoltă în două direcții: păstrând tradițiile clasico-romantice sau încercând să creeze sisteme și modalități noi de exprimare.