Romanța este de regulă, o piesă muzicală vocală de factură lirică, sentimentală, de o mare melodicitate.

Romanța a apărut în Spania, în perioada Evului Mediu, și apoi s-a răspândit în întreaga Europă.

​

Romanța se cântă de obicei cu acompaniament, fie pian, fie chitară sau o mică orchestră.

Forma romanței este cel mai des bipartită.

Caracteristice sunt duratele lungi sau opririle pe anumite sunete, folosindu-se semne de prelungire sau coroana pentru a mări expresivitatea, a crește tensiunea lăuntrică a ideii cuprinse în text.

​

Genul romanței, considerat cântec simplu, capătă o mare răspândire în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar in secolul al XIX-lea romanța răsună în aproape toate saloanele.

Acest gen cucerește repede și muzica instrumentală, astfel încât mulți compozitori vor apela la romanță pentru părțile lente ale unor lucrări mai simple, sau chiar în opere, în locul unor arii.

​