ŞCOALA MUZICALĂ
POLIFONIA INSTRUMENTALĂ
Un exemplu simplu de polifonie instrumentală este INVENŢIUNEA - o piesă instrumentală de mici proporţii, scrisă de obicei pentru pian. Ea cuprinde două sau trei linii melodice, numite voci, care sunt prelucrate polifonic.
Apogeul muzicii instrumentale polifonice îl reprezintă FUGA.
FUGA este o lucrare polifonică instrumentală, rareori vocală, bazate pe principiul imitaţiei temei care apare succesiv la toate vocile.
FUGA este formată din următoarele secţiuni:
a) EXPOZIŢIA DE FUGĂ
Aceasta începe întotdeauna cu o melodie - la o singură voce - ce constitue tema unică..
Tema expusă pentru prima oară se numeşte SUBIECT.
După expunerea temei de către una dintre voci, intervine o a doua voce cu aceeaşi melodie la cvinta superioară. Această imitaţie poartă numele de RĂSPUNS.
Aşadar, acest de trecere a subiectului şi răspunsului pe la toate vocile, se numeşte EXPOZIŢIE DE FUGĂ.
b) DIVERTISEMNTUL urmează după expoziţie şi reprezintă prelucrarea elementelor melodice ale acesteia.
c) REPRIZA poate urma după divertisment.. În cadrul ei se readuce tema în diverse feluri.
Principiul imitaţiei, unul din elementele esenţiale ale polifoniei vocale din sec XIII până în sec XVI, stă şi la baza genurilor polifonice instrumentale: INVENŢIUNEA; CANONUL şi FUGA.
Sec XVI înseamnă apogeul polifoniei, pregătind totodată era armoniei. Acesta s-a născut din suprapunerea vocilor, ce alcătuiesc acorduri. Scriitura armonică s-a născut din muzica vocală şi se va impune în Clasicism, lăsând polifoniei un loc secundar.
În sec XVII şi XVIII polifonia cunoaşte un nou avânt datorită dezvoltării muzicii instrumentale.
Cu J. S. Bach se va realiza sinteza acestor două aspecte ale muzicii - polifonic şi armonic.