top of page
ACORURILE

ACORDUL este o combinație de cel puțin trei note muzicale cântate simultan
Notele muzicale pentru a forma un acord nu pot fi așezate la întâmplare ci ele trebuie să se afle la o distanță exactă una față de cealaltă
Regula de bază spune că o notă trebuie să fie la o distanță de o TERȚĂ față de cealaltă și să fie cîntate simultan minim 3 note.
  • Notele muzicale pe claviatura pianului. Motivul e simplu: pe un pian acordurile sunt mai ușor de înțeles. Teoria acordurilor este la fel atât pe portativul despre care probabil ai auzit la lecția de muzică, cât și pe chitară, dar, voi repeta, pe pian e mai ușor de înțeles. Chiar dacă nu ai făcut ore de pian, nu trebuie să te sperie acest lucru, pentru că lucrurile de bază sunt explicate mai jos. Nici măcar nu trebuie să ai un pian sau o orgă electronică; la o adică, poți să desenezi claviatura pe o foaie A4, și să o scoți la imprimantă pentru referință.

  • Intervalele. Chiar dacă intervalele îți vor părea dificile și neinteresante, ele stau la baza acordurilor. Deci, oricât ai fi de tentat să treci peste intervale, nu vei putea înțelege acordurile fără ele.

Cum găsim notele pe pian?

Probabil că ai auzit de multe ori de expresia “do-re-mi-fa-sol-la-si-do”. În notația muzicală scrisă, această secvență de note este înlocuită cu litere latine, în felul următor:

Note pe litere.jpg

Important de reținut e că secvența „C D E F G A B” se repetă (adică este un ciclu). Acest ciclu se numește de fapt o octavă.

După prima octavă, „C D E F G A B” începe din nou (dar sunetul e mai sus), ș.a.m.d. până ajungem la ultima clapă de pe pian.

În imaginea de mai sus, octava e indicată de litera 1, 2, sau 3 de lângă fiecare notă. De exemplu, C1 înseamnă do din prima octav

ă, E2 înseamnă mi din a doua octavă, ș.a.m.d.

În muzică, și pe claviatura pianului, notele sunt despărțite întrele ele prin semitonuri.

Semitonurile sunt un fel de unități de măsură care servesc la stabilirea intervalelor (sau distanțelor) dintre note.

Semitonul este foarte ușor de înțeles pentru că el reprezintă distanță dintre două note consecutive.

Cu alte cuvinte, pe pian, semitonul e distanța dintre două clape vecine (fie ele albe sau negre).

clape.jpg

Diezul ridică o notă cu un semiton. De exemplu, poți observa pe claviatura pianului că:

  • adăugând un semiton la C obținem C#

  • adăugând un semiton la C#, obținem D

  • adăugând un semiton la D, obținem D#

  • adăugând un semiton la D#, obținem E, ș.a.m.d.

 

Bemolul coboară nota cu un semiton. De exemplu:

  • coborând B cu un semiton, obținem Bb (sau A#),

  • coborând A#(Bb) cu un semiton, obținem A

  • coborând A cu un semiton, obținem Ab (sau G#), ș.a.m.d.

Aici poate apărea întrebarea: care e diferența, de exemplu, între A# și Bb, sau între B și Cb? Ca și sunet, niciuna. Tocmai de aceea, pentru ambele note există aceeași clapă la pian (sau tastă la chitară).

Ca și teorie muzicală, există totuși o diferență, dar, din fericire, răspunsul la această întrebare nu este important chiar aici și acum.

Pentru moment e important să știi cum să găsești fiecare notă pe pian. O simplă regulă care te va ajuta e faptul că toate notele au clape negre, cu excepția notelor E(mi) și B(si). Cu alte cuvinte, adăugând un semiton la nota E, obținem F (același lucru cu E#). În același fel, coborând, de exemplu, nota C cu un semiton, obținem Cb (același lucru cu B).

Intervalele

Dacă ai înțeles cum să găsești notele pe pian, e timpul să trecem la următorul pas pentru înțelegerea acordurilor, și anume intervalele.

Un interval reprezintă distanța dintre două note. Așa cum am explicat mai sus, distanțele între note sunt exprimate prin semitonuri. Pe pian, semitonul reprezintă o clapă. Pe chitară, semitonul reprezintă o tastă (fret). Iată cum putem măsura intervalele în semitonuri:

  • Prima – 0 semitonuri

  • Secunda mică – 1 semiton

  • Secunda mare – 2 semitonuri

  • Terța mică – 3 semitonuri

  • Terța mare – 4 semitonuri

  • Cvarta– 5 semitonuri

  • Cvarta mărită (sau cvinta micșorată) – 6 semitonuri

  • Cvinta– 7 semitonuri

  • Sexta mică – 8 semitonuri

  • Sexta mare – 9 semitonuri

  • Septima mică – 10 semitonuri

  • Septima mare – 11 semitonuri

  • Octava – 12 semitonuri

Așa cum se vede mai sus, intervalele pot fi de mai multe feluri: mici, mari, mărite, micșorate, sau normale. Oricât ți s-ar părea de dificile la prima vedere, aceste intervale trebuie învățate sau cel puțin imprimate pe hârtie și avute la îndemână, pentru că teoria acordurilor se bazează pe cunoașterea lor (pentru această lecție, încearcă să le memorezi măcar până la cvintă).

Dacă ar trebui să construim terța mică și cvinta de la nota E, cum procedăm? Folosind regula de mai sus, terța mică stă la 3 semitonuri distanță, iar cvinta la 7 semitonuri distanță, prin urmare, terța mică și cvinta de la E vor arăta astfel:
intervale.jpg

Cum construim acordurile din trei note (triadele)?

Dacă ai ajuns până aici cu lectura, se presupune că ai înțeles deja ce este un interval și cum trebuie construit un interval oarecare (de exemplu, terța mare sau mică) de la o notă oarecare. Dacă nu, va trebui să citești cel puțin încă o dată cu mare atenție ceea ce am explicat mai sus. Și asta pentru că: un acord este o combinație de trei sau mai multe note, aranjate după terțe.

Poate că formularea de mai sus sună complicat la prima vedere, dar în practică e un pic mai simplu, cu condiția că ai studiat și înțeles intervalele, așa cum au fost explicate mai sus.

Ceea ce vrea să spună regula de mai sus este că, pentru a construi un acord, trebuie să folosim intervale de terță (mare sau mică) între notele acordului.

Astfel, pentru acordurile care conțin trei note (aceste acorduri se mai numesc triade), sunt posibile următoarele combinații:

  • Terța mare, urmată de terța mică (astfel obținem un acord major)

  • Terța mică, urmată de terța mare (astfel obținem un acord minor)

  • Terța mică, urmată de terța mică (astfel obținem un acord diminuat)

  • Terța mare, urmată de terța mare (astfel obținem un acord mărit)

Pentru a înțelege mai bine, să aruncăm o privire asupra fiecărei triade în parte.

Triada mare.jpg
triada mica marita micsorata.jpg
ACORDURILE scrise pe partitură arată astfel:
DO maj.jpg
Re maj.jpg
MI maj.jpg
FA maj.jpg
SOL maj.jpg
LA maj.jpg
SI maj.jpg
do min.jpg
re min.jpg
mi min.jpg
fa min.jpg
sol min.jpg
la min.jpg
si min.jpg
Pag 3.jpg
Acordurile treptelor pot fi văzute și ca niște scări (cuburi) pe care urci:
Do major SD.jpg
Re minor SD.jpg
Mi minor SD.jpg
Fa maj SD.jpg
Sol maj SD.jpg
La min SD.jpg
Si mics SD.jpg
Exercițiul 1
Exercitiul 1.jpg
Exercițiul 2
Exercitiul 8.jpg
Exercițiul 3
Exercitiul 7.jpg
Exercițiul 4
Exercitiul 2.jpg
Exercițiul 5
Exercitiul 6.jpg
Exercițiul 6
Exercitiul 5.jpg
Exercițiul 7
Exercitiul 3.jpg
Exercițiul 8
Exercitiul 8.jpg
Recunoaștere acorduri MAJORE și MINORE din partitură

https://scoalamuzicala.wixsite.com/musical/exerci%C8%9Bii-acorduri-majore-minore
bottom of page