ŞCOALA   MUZICALĂ

DANSUL MICUȚELOR LEBEDE

Din baletul LACUL LEBEDELOR de  Piotr Ilici Ceaikovski

​

Premiera a avut loc la Teatrul Bolshoi din Moscova pe 4 martie (20 februarie stil vechi) 1877, în coregrafia lui Julius Reisigner.

Primele reprezentaţii nu au avut succes datorită stilului neobişnuit al muzicii pentru balet şi unei slabe şi neinspirate coregrafii.

Cu toate acestea, baletul a fost mentinut in repertoriul teatrului timp de 6 ani iar in februarie 1894 a fost prezentat, in cadrul unui concert comemorativ in onoarea compozitorului, un extras din balet-actul II prezentat de Marius Petipa si colaboratorul sau, Lev Ivanov.

Intrucat publicul nu a primit bine nici aceasta reprezentatie, in final s-a luat decizia repunerii integrale in scena a baletului (inceputul lui 1895).

​

După moartea compozitorului Piotr Illich Tchaikovsky, la cererea conducerii teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Marius Petipa și Lev Ivanovich Ivanov au modificat coregrafia baletului, iar dirijorul teatrului Mariinsky, Riccardo Drigo, a adus mai multe modificări partiturii muzicale. În noua formă, baletul a avut premiera pe 15 ianuarie 1895 şi a avut succesul mult aşteptat şi bine meritat.

​

DANSUL MICUȚELOR LEBEDE este unul dintre cele mai cunoscute dansuri din baletul Lacul Lebedelor, celebrul balet al compozitorului rus, Pyotr Ilyich Ceaikovski. „Dansul micilor lebede” face parte din al doilea act. Inițial a fost numit „Pas de quatre” (pas pentru patru), dar după ce baletul a fost reînviat în 1895 cu o nouă coregrafie de Marius Petipa și Lev Ivanov, i s-a dat un nou nume, unul care s-a păstrat până în zilele noastre.

​

​

Actul I

 

În grădina castelului are loc o petrecere organizată de Principesă, în cinstea fiului său, Prinţul Siegfried, care-şi aniversează majoratul alături de prieteni. (Pas de trois)

În timpul petrecerii, Principesa îi spune fiului că a sosit timpul pentru logodnă şi că organizează, pentru seara următoare, un mare bal în cadrul căruia îi vor fi prezentate mai multe fete.

Petrecerea e în toi, invitaţii dansează, iar Bufonul îi amuză pe petrecăreţi cu giumbuşlucurile şi glumele sale.

În scenă apare şi bătrânul Dascăl al Prinţului, care urmăreşte cu atenţie ce se petrece. La un moment dat, oaspeţii se retrag în castel, dar Siegfried doreşte să rămână singur, paşii purtându-l spre malul lacului din grădina castelului. Îngândurat şi cu o stare de nelinişte, priveşte în zare spre ruinele întunecate ale unui palat. În acest răstimp, este însoţit de Dascăl şi de Bufon.

Gândurile şi reveria îi sunt însă întrerupte de apariţia unui stol de lebede care zboară pe malul dinspre ruinele sumbrului castel.

Primul gând al Prinţului este de a vâna lebedele şi aleargă, ţinând strâns în mână arbaleta, pentru a fi cât mai aproape de ele. Minunata şi romantică temă a lebedelor răsună în acest timp…

 

Actul II

 

Ruinele castelului se oglindesc în luciul apei.

Albe şi tăcute lebede plutesc graţios în contrast cu umbrele vechiului castel. Odată ajunse la mal, acestea se transformă în fete care prind a dansa parcă-n zbor uşor.

Siegfried, care a urmărit cu atenţie scena, rămâne înmărmurit de transformarea căreia-i fusese martor. Speriate la început de prezenţa Prinţului, lebedele îl înconjoară timid iar cea mai frumoasă dintre ele, Odetta, îi destănuie taina lor.

Rotbart, geniul rău, le-a transformat în lebede şi numai în acest loc, departe de lume, ele îşi pot recăpăta, pentru câteva clipe, chipul omenesc.

Vraja nu poate fi ruptă decât dacă un prinţ îi va face, întâia dată, jurământul iubirii. Fermecat de frumuseţea Odettei şi tulburat de ochii trişti ai acesteia, Prinţul este hotărât să lupte cu Rotbart, dar Prinţesa îi spune că nu astfel poate fi rupt blestemul ci printr-un legământ de dragoste nemărginită.

Prinţul, hotărât să fie alături de prinţesa lebedelor, o invită la balul de a doua zi şi rosteşte, înflăcărat, jurământul iubirii. Odetta îl previne că până nu se va rupe vraja nu va putea apărea printre oameni căci astfel geniul cel rău va omorî lebedele. Tainica noapte dispare încet, încet… timid, zorile albe se arată în oglinda lacului, în ceaţa dimineţii. Cei doi tineri se despart cu greu. Rotbart, care a urmărit pe ascuns cele rostite de îndrăgostiţi, apare furios şi transformă fetele, într-o clipită, în lebede.

 

Actul III

 

Oaspeţii sosesc la palat la marele bal unde Prinţului îi vor fi prezentate fetele dintre care va trebui să-şi aleagă logodnica.

La petrecere, oaspeţii dansează ritmate dansuri spaniole, mazurca poloneză, napoletana tarantelă şi înfocatul ceardaş unguresc.

Fetele îi sunt prezentate Prinţului, rând pe rând,  în graţioase şi elegante ritmuri de vals.

Geniul cel Rău, Rotbart, profită de ocazie şi observând nehotărârea şi neliniştea Prinţului apare sub înfăţişarea unui cavaler, alături de o frumoasă tânără, îmbrăcată în negru, sora sa Odillia, care se prezintă la palat ca prinţesa lebădă. Înşelat fiind de asemănarea izbitoare cu prinţesa visurilor sale, Prinţul o prezintă pe Odillia ca aleasa inimii sale şi viitoare logodnică (Pas de Deux), numai că, fără să-şi dea seama, gestul său semnifică încălcarea jurământului de iubire faţă de adevărata prinţesă lebedă, Odetta.

Geniul cel Rău, satisfăcut de reuşita sa, îi spune Prinţului despre ce este vorba. Profund îndurerat şi dându-şi seama de consecinţele alegerii sale, Siegfried aleargă într-un suflet spre lacul lebedelor.

 

Actul IV

 

În întunericul sumbru al castelului, Rotbart urmăreşte lebedele triste, ce-şi deplâng cruda soartă.

Cu privirea rece, Geniul răului o caută pe prinţesa lebedă, care urmărea însă din depărtare cele întâmplate.

Lipsa Odettei îl determină pe Rotbart să le ameninţe pe lebede cu moartea. Însă ameninţarea sa nu se concretiză, Odetta întorcându-se, tristă şi îndurerată, pe malul lacului şi povestind lebedelor despre trădarea jurământului de iubire.

Prinţul ajunge la malul lacului şi-i spune Odettei că a fost înşelat şi că dragostea pentru ea este neţărmuită şi la fel de curată.

Dar… jurământul este încălcat, nu se mai poate îndrepta nimic. Una câte una, lebedele îl părăsesc. Iubirea prinţesei-lebădă este însă mai mare decât orice blestem şi, înduioşată de disperarea şi sinceritatea lui Siegfrid, se reîntoarce la acesta. Geniul cel Rău încearcă să-i despartă dezlănţuind o cumplită furtună.

 În faţa puternicei lor iubiri, nimic nu mai poate sta însă în cale, blestemul se dezleagă iar Rotbart este înghiţit în întunericul nopţii. Razele de lumină blânde şi  calde ale dimineţii risipesc blestemul iar iubirea dintre Prinţ şi Prinţesă învinge.

Alta varianta pentru finalul actului IV

Odette ii marturiseste ca acum se afla pentru totdeauna sub blestemul Geniului cel Rau, iar singura modalitate prin care poate scapa de blestem este moartea. La aparitia lui Rothbart, Odette se arunca in lac.  Siegfried o urmeaza iar prin sacrificiu iubirea lor devine eterna. Puterile lui Rothbart sunt distruse, iar restul lebedelor sunt eliberate de sub blestem.  La rasaritul soarelui, Odette si Siegfried  urca spre Rai, dragostea lor  ramanand pura si vesnica.

​