ŞCOALA   MUZICALĂ

NOCTURNA Opus 9 Nr 2 de Frédéric Chopin

 

 

 

Nocturnele, Op. 9 sunt un set de trei nocturne pentru pian solo scris de Frédéric Chopin între 1831 și 1832, publicat în 1832 și dedicat doamnei Marie Pleyel.

Acesta a fost primul set de nocturne publicate de Chopin. Adoua nocturnă din acest set este adesea considerată ca fiind cea mai faimoasă piesă a lui Chopin.

​

Chopin a compus cea mai cunoscută Nocturnă în mi bemol major, Op. 9, nr. 2 când avea în jur de douăzeci de ani.

Acest notorie nocturnă este în formă binară rotunjită (A, A, B, A, B, A) cu coda, C. Are 34 de măsuri lungime și scrisă în măsura de 12/8 , având o structură similară cu un vals. Secțiunile A și B devin din ce în ce mai ornamentate cu fiecare recurență. Penultimul bar utilizează o libertate ritmică considerabilă, indicată de instrucțiune, fără tempou.

Nocturna în mi bemol major se deschide cu o melodie legato, în general cântată la pian (în liniște), care conține salturi grațioase în sus, care devin din ce în ce mai largi pe măsură ce melodia se desfășoară.

Această melodie se aude din nou de trei ori în timpul piesei. Cu fiecare repetare, este variată de tonuri și triluri decorative tot mai elaborate.

Nocturna include, de asemenea, o melodie subordonată, care se joacă cu rubato. O fundație sonoră pentru linia melodică este oferită de notele distanțate în acompaniament, conectate prin pedala amortizorului.

Acompaniamentul de tip vals subliniază cu ușurință metrul de 12/8, 12 bătăi la măsură subdivizate în patru grupuri de câte 3 bătăi fiecare.

​

​

Curiozități muzicale

1. Influență belcantistă

   • Chopin iubea opera italiană, mai ales pe Bellini, maestrul melodiei lungi și „cântate”.

   • „Nocturna Op. 9 nr. 2” e construită aproape ca o arie pentru soprană: tema principală revine de mai multe ori, tot mai ornamentată, ca niște „variațiuni vocale”.

2. Forma cu variațiuni

   • Tema se repetă de 3 ori, fiecare revenire fiind mai bogată și mai sofisticată.

   • E un exemplu clar de cum Chopin transforma o idee simplă într-o bijuterie sonoră prin ornamente, accente și rubato.

3. Rubato – semnătura lui Chopin

   • În această piesă apare „rubato-ul chopinian”: mâna stângă ține pulsul regulat, iar mâna dreaptă „vorbește liber”, întârziind sau grăbind fraza.

   • Era stilul său unic de a cânta, pe care elevii îl descriau ca „o conversație intimă cu pianul”.

   • ​

   • ​

Curiozități și legende

1. Succes instantaneu

   • A devenit rapid una dintre cele mai populare piese ale lui Chopin, cântată în saloanele aristocrației pariziene.

   • În epocă, a fost considerată „prea frumoasă pentru a fi doar muzică de salon”.

2. Dedicatare controversată

   • Marie Pleyel, cea căreia i-a dedicat nocturnele, era o pianistă celebră și... destul de controversată.

   • Se spune că era talentată, dar și cu un temperament foarte liber pentru epocă (a avut aventuri și a divorțat, lucru scandalos atunci).

3. Popularitate în cultura pop

   • Piesa a apărut în nenumărate filme (The Five-Year Engagement, The Pianist etc.), seriale și chiar jocuri video.

   • A fost adaptată pentru orchestră, chitară, voce, și chiar pentru jazz.

   • Este una dintre cele mai cântate piese de pian de către studenți și amatori.

4. Mitul „pianistului sensibil”

   • De multe ori nocturna e asociată cu imaginea romantică a pianistului boem, melancolic, care cântă singur, noaptea.

   • A contribuit la aura de „poet al pianului” pe care Chopin a purtat-o toată viața.

5. Un fel de „hit” al epocii romantice

   • Contemporanii îl vedeau pe Chopin ca pe un geniu fragil, iar această nocturnă i-a întărit reputația: scurtă, accesibilă, dar emoțional devastatoare.

   • Era atât de iubită încât se cânta în transcripții chiar și de către instrumente de stradă.