În muzică, modulația înseamnă că muzica își schimbă tonalitatea. O piesă muzicală poate fi, de exemplu, "în cheia de Do major" (ceea ce înseamnă că folosește notele unei game de Do major, iar Do sună ca "cheia de origine" sau "tonica", așa cum este numită în teoria muzicală). Apoi, ar putea modula în Sol major, astfel încât Sol să pară acum cheia de acasă și să fie folosite notele unei game de Sol major (Fa va fi Fa diez).

Modulațiile precum cea de mai sus sunt foarte frecvente, deoarece G este strâns legată de C (este a 5-a notă într-o gamă de C major: "dominanta"). O modulație la subdominantă (a 4-a notă a scalei) este, de asemenea, comună (de exemplu, de la Do major la Fa major). Muzica modulează adesea la minorul relativ (de exemplu, de la Do major la La minor).

O modulație care merge către o tonalitate a cărei tonică nu face parte din tonalitatea originală se numește "modulație cromatică". Modularea de la Do major la La bemol major ar fi o modulație cromatică, deoarece La bemol nu este o notă din scara Do major.

Cele mai multe piese muzicale vor modula, mai ales dacă sunt piese lungi. Aceasta oferă varietate muzicii și ajută la a-i da formă: cu cât se îndepărtează mai mult de tonică, cu atât mai multă tensiune există. Când muzica revine în cele din urmă la tonalitatea inițială, se simte ca o întoarcere acasă.

​

​

MODULAȚIA POATE FI:

1) INFLEXIUNEA MODULATORIE constă în incercarea numai de a modula, fără să se definitiveze noul centru tonal, după care se revine imediat la tonalitatea inițială sau se merge la o altă tonalitate.

​

2) MODULAȚIA PASAGERĂ înseamnă părăsirea tonalității inițiale, ajungerea la o tonalitate nouă, prin impunerea trecătoare (pasageră) a noului centru tonal, după care se revine la prima tonalitate sau se trece la alta.

​

3) MODULAȚIA DEFINITIVĂ se realizează prin părăsirea tonalității inițiale, ajungerea într-o tonalitate nouă și fixarea definitivă în această tonlaitate